“A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toată lumea era profund emoționată în fața cuvintelor sale pline de iubire. În mulțime se afla un om care a ascultat fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inimă foarte mare. El a fost atât de emoționat de cuvintele maestrului încât s-a simțit obligat să-l invite pe acesta în casa lui.

De aceea, când maestrul a terminat de vorbit, el a ieșit în fața mulțimii, l-a privit pe maestru direct în ochi și i-a spus:

– Știu că ești foarte ocupat și că toată lumea dorește să-ți cucerească atenția. Știu că nu ai timp nici măcar să mă asculți, dar inima mea este atât de deschisă și simt atâta iubire pentru tine încât aș dori să te invit la mine acasă. Doresc să pregătesc cea mai bună masă pentru tine. Nu mă aștept să accepți invitația mea, dar am simțit nevoia să ți-o adresez.

Maestrul l-a privit în ochi pe omul nostru, și cu un zâmbet fermecător, i-a răspuns:

– Pregătește totul. Voi veni.

După care a plecat.

Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea răbdare să-și aștepte maestrul și să-l servească cu inima plină de iubire. Aceasta era cea mai importantă zi din viața lui: ziua când maestrul urma să fie alături de el. A cumpărat așadar cele mai bune alimente și cel mai bun vin, precum și cele mai frumoase haine, pentru a le oferi ca ofrandă maestrului. A alergat apoi acasă să pregătească totul în vederea vizitei maestrului său. A făcut o curățenie generală în casă, a pregătit o gustare excelentă și a aranjat masa cum a știut mai bine. Inima lui era plină de bucurie, căci maestrul urma să vină în curând.

În timp ce aștepta cu nerăbdare, cineva a bătut la ușă. S-a repezit să o deschidă, dar în locul maestrului a văzut o bătrână. Aceasta l-a privit direct în ochi și i-a spus:

– Sunt ruptă de foame. Poți să-mi dai o bucată de pâine?

Omul nostru se simțea puțin dezamăgit, dar i-a răspuns femeii:

– Te rog, intră în casă.

A așezat-o apoi pe locul pe care îl pregătise pentru maestrul său și i-a dat mâncarea pe care o preparase pentru acesta. Era însă nerăbdător și abia aștepta ca ea să termine de mâncat. Bătrâna a fost mișcată de atâta generozitate. Ea i-a mulțumit omului și a plecat.

Atunci, omul nostru a pregătit din nou, în toată viteza, masa pentru maestrul său. Nici nu a terminat bine, că cineva a bătut la ușa. De data aceasta, s-a dovedit a fi un străin care călătorise prin deșert. Străinul l-a privit în ochi și i-a spus:

– Mi-e foarte sete. Poți să-mi dai ceva de băut?

Omul s-a simțit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a invitat pe străin în casă, l-a pus la masa pe care o pregătise pentru maestru și l-a servit cu vinul pe care intenționa să-l dăruiască maestrului său. Când străinul a plecat, omul a început din nou să pregătească totul pentru venirea maestrului.

Cineva a bătut din nou la ușă. Când omul nostru a deschis ușa, în prag stătea un copilaș. Acesta l-a privit în ochi și i-a spus:

– Mi-e frig. Poți să-mi dai o pătură să îmi acopăr corpul?

Omul nostru s-a simțit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a privit în ochi pe copil și a simțit cum inima i se încălzește de iubire. El a adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său și i le-a dăruit copilului. Acesta i-a mulțumit și a plecat.

Omul nostru a pregătit din nou întreaga casă pentru venirea maestrului său, după care a așteptat până foarte târziu. Când și-a dat seama că acesta nu va mai veni, s-a simțit foarte dezamăgit, dar dispus totuși să-l ierte. El și-a spus: “Știam foarte bine că nu trebuia să mă aștept ca maestrul să vină în acest cămin atât de umil. Deși el mi-a spus că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a reținut în altă parte. Maestrul nu a venit, dar cel puțin mi-a spus că o va face, și acest lucru a fost suficient pentru a-mi umple inima de fericire.”

A pus mâncarea și vinul la rece și s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că maestrul său a venit acasă la el. Omul era fericit să-l vadă, deși nu-si dădea seama că visează. “Doamne, ai venit! Ți-ai ținut cuvântul!”

Maestrul i-a răspuns:

  “Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai potolit setea. Când mi-a fost frig, mi-ai dat haine să mă acopăr. Orice faci pentru altcineva, pentru mine faci.”

Omul s-a trezit cu inima plină de fericire, căci a înțeles ce l-a învățat maestrul său.

  Acesta îl iubea atât de mult încât i-a trimis trei oameni ca să-l învețe marea lecție, potrivit căreia maestrul trăiește în toate ființele vii.

Oricând îi dăruiți mâncare unui om înfometat, ori de câte ori dăruiți apă unui om însetat, ori de câte ori îmbrăcați pe cineva căruia îi este frig, voi îi dăruiți iubirea voastră Maestrului Universal.”

Sursa text, fragment din: Arta de a iubi – Don Miguel Ruiz

Sursa foto: Pixabay

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here